miercuri, 7 noiembrie 2012

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Listele de cumpărături ale lui MRu

Guvernarea lui MRU a fost scurtă, dar a lăsat în urmă o listă interminabilă de comenzi achitate din fondurile de protocol, care ilustrează un dezmăţ gastronomic şi bahic, satisfacerea unor gusturi şi obiceiuri inimaginabile pe banul public.
Astăzi prezentăm o nouă filă din dosarul de achiziţii făcute cu acceptul premierului şi în folosul lui personal .
Bucătarul plutonier al SPP, Sabadis Gabriel, colaboratorul principal al premierului, înaintează "necesarul" pentru un dineu sofisticat ce va fi devorat de MRU.
O masă pentru care se comandă ca produse de bază
ton roşu (2,5 kg), - 110 lei/kg
creveţi Tiger (30 buc.) – de la 100 lei/kg
scoici St. Jack (8 buc.), - circa 100 lei/kg
3 kg muşchi vacă cobe – cel mai scump din lume – cam 300 lei /kg
şi multe alte ingrediente.
Băuturile, ca temelie;
câte o sticlă de cremă whisky,
whisky J. Daniel – 50 lei, votcă, Campari, gin şi 12 sticle cu vin, alb, roşu, şi roze, în baterii egale. Asta, în timp ce acelaşi premier – hrănit, şpriţuit, spălat, frezat, parfumat, îmbălsămat, pomădat, şters la nas şi în urechi, manichiurat şi cu bătăturile scoase – recomanda austeritate, cumpătare, cerea publicarea tuturor cheltuielilor făcute cu bani  de la buget . Mai mult, referitor la ajutoare sociale, șomaj etc., spunea ca nu statul nu mai poate incuraja nemunca.
Iar pentru o masă sofisticată, comandată de premier în 11 martie, s-au cheltuit "doar" o mie de euro, bani  de la buget.
"Prostiuţele" lui Ungureanu sunt lucruri foarte concrete şi foarte scumpe. Şi, pe deasupra, toate, absolut toate plătite din banii Guvernului.
MRU cade în penibil când se disculpă, spunând fără jenă că el nu a comandat nimic, că nu ştie ce au făcut subordonaţii. Evident că nu semna premierul bonuri de mână, nu trimitea registrele la magazie sau ieşea cu paporniţa prin pieţe. De toate "prostioarele" se ocupau slujbaşii Guvernului, consilierii, funcţionarii SGG. Bucătarul Sabadis Gabriel, plutonier SPP, decorat cu medalia Bărbăţie şi Credinţă, ştie cel mai bine cât de costisitoare erau gusturile gastronomice rafinate ale premierului. Un prânz din 11 martie a costat circa 1.000 de euro; a doua zi, comanda doar pentru peşte se ridică la 6 milioane (lei vechi). Dacă adunăm "prostiuţele" consumate de MRU în cele 78 de zile de guvernare se strâng zeci de mii de euro bani de la "protocol", adică bani publici. Premierul austerităţii, al eliminării cheltuielilor administrative, omul care îi certa pe pensionari că nu muncesc şi pe sinistraţii iernii siberiene că nu ies singuri din nămeţi se arată de fapt un Băsescu, un demagog de duzină.
Aşa s-a topit şi mitul MRU, marea speranţă a Dreptei.
Care erau grijile care îl bântuiau pe Mihai Răzvan Ungureanu, premier abia instalat în funcţie? Cum să scoată ţara din recesiune? Cum să organizeze salvarea satelor izolate de urgia căderilor istorice de zăpadă? Cum să dialogheze cu manifestanţii din Piaţa Universităţii, care protestau şi la –20 de grade ? Nici gând! Primul-ministru MRU a avut ca decizie prioritară achiziţia unui lung şir de loţiuni, parfumuri, creme, forfecuţe, pomezi, dezinfectante, odorizante care să-i asigure confortul pe banii statului. În plus, o listă de băuturi fine cât să umple rafturile unui bar frecventat de gâturile cu fiţe. Iată prima  parte a inventarului pus la dispoziţia lui MRU de funcţionarii Guvernului.
(din Jurnalul Naţional – eu am adăugat prețurile aproximative, ca să vă faceți o idee)
- Deodorant stick sans alcool - Armani Code by Giorgio Armani (75g) - 1 buc. – 60 euro
- Lip Care - with propolis organic beeswax and olive oil - 1 buc. – 4,4 euro
- Deodorant roll-on Neo by Givenchy (75ml) - 1 buc. – 73 lei
- Eau florale - Petale de rose lotion naturelle (100ml) - 1 buc. – 6,5 euro
- Antiperspirant deodorant roll-on - Clinique skin supplies for men (75ml) . 1 buc. – 86 lei
- Cremă Apivita - Men's care - Antiwrinkle anti-fatigue (50ml) - 1 buc. – 60 euro
- Parfum - Givenchy pour homme blue label aftershave (100ml) - 1 buc. – 40 euro
- Aftershave - Apivita Men's care balm moisture and soothes (100ml) - 1 buc. – 36 euro
- Şampon - Head&Shoulders anti dandruff for men hair endurance - 1 buc. – 17 lei
- Cremă de faţă - Clinique - skin supplies for men maximum hydrator - 1 buc.
- Ser fiziologic - 9mg/ml - 10 fiole de la antibiotice a+1buc.
- Plasturi - Neosheer (mici) - 3 buc.
- Medicomp de la Hartmann - comprese sterile - 1 cutie
- Netildex - picături oftalmologice, soluţie unidoză - ptr. uz oftalmologic - 20 flacoane a 0,3 ml - 1 buc.
- Seringi - 10 ml Parasel - 3 buc.
- Faşă sterilă - 1 buc.
- Şerveţele Puff - 1 cutie
- Prosoape de hârtie - o rolă
- Hârtie igienică - 2 suluri (albă)
- Cremă Bepanthene Plus - 50mg/g (50g) - 1 buc.
- Baneocin unguent de la Sandoz - 1 buc.
- Alcon Tobrex - 3 mg/g - unguent oftalmologic - 1 buc.
- BioRepair - Zahncreme (2 ml) - 1 buc.
- Pahar (2 buc.)
- Pieptene cu dinţi scurţi şi mărunţi - 1 buc.
- Prosoape faţă - 4 buc.
- Prosoape corp - 3 buc.
- Papuci de casă - mărimea 43 (albi, 1 pereche)
- Spray Forest Essentials - Stress Reliever (10 ml) - 2 buc
- Spray Forest Essentials - Sound Sleep (10ml) - 2 buc
- Coş de gunoi - 1 buc
- Periuţă de dinţi - Colgate 360, Deep clean, medium - 1 buc.
- Trusă - unghieră, pensetă, set pile unghii, forfecuţă (mică şi mare ) - 2 buc.
- Plasturi mici tratament pentru băşici - Urgo - 1 buc.
- Pasta de dinţi - Colgate Total  Advanced Whitening - 1 buc.
- Săpun Dove Fresh touch (verde) - 2 buc.
- Beţişoare de urechi - Septona Cotton Care - 1 cutie
- Apă de urechi Odol Extra Fresh - 150 ml - 1 buc.
- Deodorant pour homme . Armani Code bz Giorgio Armani - 1 buc.
- Parfum Lolita Lempika au masculin - 1 buc. – 135 lei
- Deodorant - Neo - by Givency - 1 buc.
- Deodorant roll-on - Neo - by Givency - 1 buc.
- Spumă de ras Gillette series Protecting Koruyucu - 1 buc.
- Şerveţele dezinfectante - Mikrozid Tucher (150 buc.) - 1 buc.
- Voltaren Emulgel 1% - 50g - 1 buc.
- Parfum Lalique White, eau de toilette pour homme (75ml) - 1 buc.
- Givenchy pour homme - blue label, eau de toilette vaporisateur spray (100ml) - 1 buc.
- Aparat de ras - Gillette Fusion 5 lame - 1 buc + rezerve - 4 buc.
- Parfum Roadster by Cartier - 1 buc. – 135 lei, dacă era de 50ml
- Parfum Givenchy Play - 1 buc.
- Şampon Hair & Body Hzdro Basics (60 ml) - 1 buc.
- Parfum Fahrenheit by Dior (de 50 ml şi 100 ml) - 1 buc. – 150 și 290 lei - Tente elegante in perfecta armonie cu tendinte indraznete adaptate pentru un barbat viril si puternic, avand ca rezultat caractersiticile unei arome discrete dar imposibil de neremarcat.
- Loţiune de corp - L'Occitane - Lait corporele Verveine (250 ml) - 1 buc
- Gel de duş - L'Occitane - Gel douche Verveine (250 ml) - 1 buc.
- Spray antibacterial  Touch instant sanitizer (59 ml) - 1 buc.
- Cremă de mâini - Apivita - Hand Care (50 ml)
- Cremă de mâini Clinique . Stop sign Hand repair (75 ml)
- Aftershave - Collistar - Linea Uomo - Dopobarba Pelli Sensibili (100 ml) - 1 buc.
- Parfum - Mont Blanc Hommo Exceptionnel eau de toilette (75 ml) - 1 buc. -195 lei
- Hugo Boss . eau de toilette (100 ml) - 1 buc. – 190 lei
Tuns, ras, frezat, cu unghiile tăiate, pomădat, uscat, curăţat în nas şi în urechi, şpreiat, parfumat, cu plasturii mici puşi pe băşici, proaspătul premier de scurtă durată, MRU, ce-şi mai  putea dori să aibă la îndemână, în Palatul Victoria, ca să se simtă bine, să fie în deplină putere să servească binelui naţiunii? O băuturică fină, ce abureşte cerul gurii şi-şi lasă licoarea uşor în sânge, cât să uiţi de grijile bugetului şi de scandările manifestanţilor.
Ce-mi doresc eu mie? Barul plin să fie! Şi a fost dată comanda: Palat Victoria, special, în 12.03.2012. Cinci sticle băuturi aperitiv, şapte sticle whisky 18 ani vechime (fără soţ, pentru că de sticla de CHIVAS se atinge doar oaspetele de la Cotroceni, nici nu ştii când vine!), două mărci cogniac franţuzesc, 24 de sticle cu vin şi să fim patrioţi din Huşi, trei baxuri vin princiar special reserve – cu indicaţia – pe spate busuioacă de Bohotin (!!!).
Era ultima pe comandă, erau căzuţi pe spate? În 12 martie, când se făcea – din bani  publici – comanda specială pentru barul primului-ministru, Jurnalul Naţional tocmai aflase că nevasta lui MRU încasa de mulţi ani câte 7.000 de euro  pe lună de la OMV, plătiţi direct  de la Viena. La aflarea veştii, precis că MRU a data gata o sticlă pentru că l-a scos muierea din foame.
Campari - 1 st.
Gin Beefeater - 1 st.
Rom Bacardi - 1 st.
Rom Havana - 1 st.
Whischy Balvenie 18 - 2 st.
Whischy Glenfiddich 18 - 2 st.
Whischy Chivas Regal 18 - 1 st.
Whischy La Gavulin 18 - 2 st.
Coniac Martell - 1 st.
Coniac Hennessy - 1 st.
Vin Brunello di Montalcio - 6 st.
Vin Chablis alb - 6 st.
Vin Soare  roşu - 6st.
Vin Prinţul Mircea roşu - 6 st.
Vin Princiar Special Rezerve - 3 bax
(Pe spate Busuioacă de Bohotin)
Cabinetul MRU a lăsat în urmă nu doar un record al efemerului la guvernare, ci şi o gaură cât casa la cheltuielile de protocol.
Mihai Răzvan Unguent a transformat Palatul Victoria într-o vitrină plină cu produse de îngrijirea corpului, pentru nas, gât şi urechi, odecolonuri, creme şi loţiuni. Lângă drogheria MRU a funcţionat în cele 72 de zile  ale mandatului şi un bar cu multe băuturi fine, un fel de shop de prezentare – cu degustare – pentru esenţele tari din prelucrarea malţului şi din podgoriile planetei. După o şedinţă de înfrumuseţare şi o băuturică, orice om cu obraz subţire (cu cheltuială de la buget  se ţine!) îşi aprinde un trabuc!
Azi vă prezentăm şi al treilea raion al autoservirii cu rafturile burduşite din banul public de la cabinetul premierului: tutungerie şi articole pentru fumători.
Răbdare şi tutun, că mai  urmează!
Ţigări
- umidor pt. trabucuri - 3 buc
- bricehte pt trabuc (model  CALIBRI - cu cater) - 3 buc
- catet pt trabuc - 3 buc
- Trabucuri - Romeo şi Julieta nr 2
- Marlboro - trifilter (filter +) roşu
- Cafe Creme Arome
Pt cocteil - piper, cili
Băuturi
- Wischi - Chivas - 2l, 18
             - Jura - 3 tipuri
             - Glenfidich - 18
- vodca - Absolut
- vin sec - alb - Chablis
              - rosu - Montacino de Brunelo
                        - Prinţul Mircea
                        - Soare
- digestive - Coniac - XO
                - Amareto
                - Fernet
- pt dne - Campari (alb, roşu)
             - Martini (alb, roşu)
             - Cinzano (alb, roşu)
Cabinetul premierului MRU a atras ca un magnet nu doar cosmeticale, alcooluri şi tutun. În rafturile lui şi-au găsit loc  şi alte delicatese agroalimentare, introduse în meniul servit la fix exigentului MRU. Între mese, la un pahar de vorbe, erau introduse cafele, sucuri (fresh), băuturi energizante, ceaiuri şi mai  ales seminţe. De tot felul.
Sortimentul lor diversificat – seminţe de dovleac şi floare (decojite, să nu scuipe oaspeţii pe persane), caju, alune, fistic, miez de nucă  dă impresia că în biroul primului-ministru s-ar adăposti un papagal sau niscai sticleţi.
Mare  este colivia ta, Doamne, şi toată se hrăneşte de la Buget .
- Pastile cafea - cu cafeină
           - fără cafeină
- Lapte (pt cafea) - Dorna 1,8%
- Zahăr - alb
          - brun
- Zaharină
- Storcător fructe (fresh)
- Fructe (de sezon) - zilnic
- portocale
                             - struguri
                             - mere, pere
- Ceaiuri - Lipton - toate tipurile
- Caju, alune, fistic
- Seminţe decojite - floarea soarelui
                           - dovleac
- Miez de nucă
- Apă - plată Borsec (250)
          - minerală Borsec (250)
Sucuri - cola, pepsi, fanta (sticluţe)
          - apă tonică
          - Santal (persică, portocale, grep)
          - de roşii

marți, 3 aprilie 2012

Calu - Iapa: Ce este postul?

Calu - Iapa: Ce este postul?: “Postul este înfrînarea de toate mîncărurile, sau, la caz de boală, numai de unele, de asemenea și de băuturi și de toate cele lumești și de...

duminică, 5 februarie 2012

Haz de necaz - bancuri cu Băsescu

- Nu vă supărați... Puteți sta puțin mai la dreapta, să-l
văd și eu mai bine pe Băsescu? ...
- Sigur. Nu vreți să vă dau binoclul meu? ...
- Nu, mulțumesc, am luneta la pușcă!
..............................
Intrebare: Dacă Boc bocește, Băsescu ce face?
..........................
I: Ce spui dacă-l vezi pe Băsescu îngropat până la gât în
ciment?
R: Mai trebuie ciment!
.................................
  La al 200-lea congres al PDL, Băsescu, gârbovit de ani și
plictisit de povara puterii, se adresează participanților:
- Drragii mei, eu... eu m-am hotărât să renunț. Propun să fie
  aleasă în locul meu prietena mea, Elena!
- Huooo! Huooo!
  - Atunci propun să mă înlocuiască la președinție prietenul
  meu, Boc.
- Huooo! Huooo!
- Șmecherilor! Stiam eu că tot pe mine ma vreți!!!
..........................................
  Băsescu și Boc într-o barcă, în largul mării infuriate.
Un val puternic răstoarnă barca.
Întrebare:
- Cine scapă?
Răspuns:
- România!
.....................
Scrisoare către conducerea țării:

Dragă domnu' președinte,
Io aș vrea să-ți cad-un dinte
(fie măseaua de minte!)
Iară pentru domnu' Boc,
Să-și ia traista cu "noroc"
Și să plece-n lumea largă,
Să își caute o talangă
Și să și-o pună de gât
Ca sa fie un bou complet
  (Să fie talanga  violet!)

..................
Boc către Băsescu.
  - Şefu, dacă nu câştigăm alegerile anul viitor, ce facem ?
- PUŞCĂRIE!!!
..........
O babă surdă se urcă în tramvai. La un moment dat vine
controlorul:
- Biletul la control, vă rog!
- Ce zici. maică?
- Biletul la control!
Baba se întoarce către o tânără și întreabă:
- Ce zice, maică?
- Zice: biletul la control, pentru că dânsul e controlor.
Baba se întoarce supărată către controlor și zice:
- Si eu sunt contra lor, maică, dar ce dracu să le faci!

sâmbătă, 4 februarie 2012

Ghidul salariatului disciplinat




Tu ce fel de salariu ai?

 1.Salariul CEAPA: il vezi, il iei in mana si incepi sa plangi.
2.Salariul NENOROCIT: nu te ajuta cu nimic, te face sa suferi dar nu poti trai fara el.
3.Salariul DIETETIC: te face sa mananci din ce in ce mai putin.
4.Salariul ATEU: te indoiesti de existenta lui.
5.Salariul MAGIC: faci cateva miscari si dispare.
6.Salariul FURTUNA: nu stii cand apare si nici cat tine.
7.Salariul UMOR NEGRU: razi ca sa nu plangi.
8.Salariul PREZERVATIV: iti taie pofta.
9.Salariul IMPOTENT: cand ai nevoie mai multa te dezamageste.
10.Salariul MENSTRUATIE: vine o data pe luna si tine 4-5 zile.
11.Salariul EJACULARE PRECOCE: abia a intrat si s-a terminat.
12.Salariul FANTOMA: nu-l vezi niciodata...

Sa ai o munca cat mai placuta .....!!!

Frumusețea matematicii











Test



Ø      Daca sunteti corect, testul va va dezvalui adevarul.

Ø      Scrieti raspunsurile dumneavoastra pe o foaie de hârtie. Nu trisati !





1. Numele unei persoane de sex opus.   

2. Ce culoare preferati dintre rosu, negru, albastru, verde sau galben ?

3. Prima voastra initiala.  

4.  Luna voastra de nastere.

5.  Preferati alb sau negru ? 

6.  Numele unei persoane de acelasi sex cu dvs.  

7.  Cifra preferata. 

8.  Ce alegeti între Los Angeles sau Varna ?

9.  Ce va place, în general : lacul sau oceanul ?

10.  Scrieti o dorinta (realizabila!).


Odata terminat testul, coborâti-va privirea mai jos ... 
Puneti-va în gând o dorinta !




Răspunsuri


1. Sunteţi îndrăgostit(ă) nebuneşte de această persoană

2. Dacă alegeţi :

¨ Roşu: sunteţi plin(ă) de viaţă şi viaţa vă este plină de dragoste.
¨ Negru : sunteţi conservator (conservatoare) şi agresiv(ă).
¨ Verde : sufletul vă este destins şi ştiţi când să vă deconectaţi.
¨ Albastru : sunteţi spontan(ă) şi vă place să primiţi dovezi de dragoste şi afecţiune din partea celor care
vă iubesc şi vă apreciază.
¨ Galben : sunteţi o persoană fericită şi bun sfătuitor pentru cei cu moralul la pământ.

3. Iniţiala dvs. este între:

¨ A - K : Aveţi o mare capacitate de a dărui multă dragoste şi afecţiune prietenilor dvs.
¨ L - R : Încercaţi să vă apreciaţi viaţa la maximum şi viaţa dvs. amoroasă va înflori în curând.
¨ S - Z : Vă place să ajutaţi pe ceilalţi şi următoarea dvs. dragoste o să se profileze în curând.

4. Dacă sunteţi născut între :

¨ Ianuarie - martie : anul va fi foarte bun pentru dvs. şi vă veţi îndrăgosti de cineva, într-un mod neaşteptat.
¨ Aprilie - iunie : veţi avea o relaţie amoroasă foarte puternică, de durată şi pe care n-o veţi uita niciodată.
¨ Iulie - septembrie : veţi avea un an excelent şi va interveni o schimbare majoră, care vă va ameliora viaţa.
¨ Octombrie - decembrie : viaţa dvs. amoroasă nu va fi extraordinară, dar poate veţi găsi sufletul pereche.

5. Dacă aţi ales :

¨ Negru : viaţa dvs. va lua o nouă turnură, benefică pentru dvs. şi veţi fi mulţumit(ă) de schimbare.
¨ Alb : veţi găsi un prieten care va avea încredere deplină în dvs. şi care va face orice pentru dvs.

6.  Această persoană este cel (cea) mai bun(ă) prieten(ă).

7.  Este numărul de prieteni apropiaţi din viaţa dvs.

8.  Dacă aţi ales :

¨ Los Angeles :    vă place aventura.
¨ Varna :            ştiţi când să vă opriţi.

9. Dacă aţi ales :

¨ Lacul : sunteţi o persoană rezervată, loială faţă de prietenii dvs. şi sunteţi îndrăgostit(ă).
¨ Oceanul : sunteţi o persoană spontană şi vă place să fiţi admirat(ă) de către ceilalţi.

 

Această dorinţă se va împlini  dacă veţi trimite acest mesaj la alte 5 persoane în decurs de o oră. Dacă îl veţi trimite la 10 persoane, dorinţa vi se va împlini înainte de propria dvs. aniversare !

Zodii -FIXURI SI OBSESII

 

Cum e zodia asta?
Ce "PASARELE" are?
Cand face urat?
BERBEC
21 martie - 20 aprilie
"SUNT PE FUGA"

Sincer, dinamic si direct, Berbecul nu e genul de om care sa se cantoneze in sabloane.

Are, insa, doua-trei fixuri. Unul e legat de timp: traieste cu senzatia ca lucrurile nu merg suficient de repede si ca nu-i ajunge timpul. Efectele? De la mania vitezei si graba cu care se repede cu capul inainte, ignorand pericolele, pana la noptile cand n-are chef sa se culce, spunandu-si ca somnul ar fi o pierdere de vreme.
Alt fix este cel conform caruia el stie intotdeauna ce e mai bine pentru ceilalti. Poate deveni enervant cu "directivele", dar trebuie inteles ca e sincer si manat de cele mai bune intentii - e genul cavalerului sau eroinei care lupta pentru un scop nobil, care se simte dator sa puna umarul la bunul mers al planetei.
Berbecul e spaima chelnerilor, a mecanicilor, a croitoreselor... ce mai! - a tuturor celor ce lucreaza in servicii, fiindca e obsedat de faptul ca trebuie sa fie servit pe loc si impecabil..
TAUR
21 aprilie - 21 mai
"CE-I AL MEU, E-AL MEU"
Taurul e un semn solid, perseverent si de incredere. Dar se ataseaza atat de tare de lucruri, persoane si idei, incat ajunge, obligatoriu, sa faca fixatii.
Obsedat de stabilitate si siguranta, are impresia ca este la adapost doar daca acumuleaza. De aici vine atat lacomia lui proverbiala, cat si simtul de posesiune exagerat. Majoritatea Taurilor nu gandesc decat in termeni ca bani, case, masini, haine si bijuterii. Atasamentul fata de oameni (familie, partener de cuplu, prieteni, colegi) e la fel de puternic si de obsesiv, si are la baza aceeasi teama de schimbare.Prejudecatile si ideile fixe au un mecanism putin diferit: Taurul gandeste practic si temeinic, dar cam incet - si odata ce si-a format o parere (fie ea buna sau rea) nimeni nu i-o mai poate schimba. Nu are flexibilitate si nici capacitatea de a nuanta.
Taurul poate deveni periculos daca isi canalizeaza forta pe fagasul fanatismului (exemple - Hitler si Marx).
GEMENI
21 mai - 21 iunie
"NU TE ENERVA"
Cei mai vioi si mai adaptabili copii ai Zodiacului, Gemenii, sunt si cei mai lipsiti de obsesii si de manii.

Daca dragostea pentru informatie, comunicare si miscare ar putea fi catalogata drept "fixatie", atunci cam asta ar fi meteahna lor. Si inca ceva: se feresc de oamenii prosti, neindemanatici si inceti. Dar, de-aici si pana la obsesii, e cale lunga. De ce sa te consumi in incordari psiho-emotionale, cand pe lume sunt atatea lucruri interesante?
Tiparele rigide nu sunt de ei. Spirite libere si democrate, li se pare absolut aberant sa le impui celorlalti gusturile sau ideile tale. Nu merge ceva? Nici o problema, se reorienteaza cat ai clipi. Bineinteles ca au si ei micile lor ciudatenii, dar, in general, nu sunt deranjante. Se mai supara uneori, insa le trece repede.
Cu ei, nimic nu e batut in cuie. Atragatori ca niste fluturi si la fel de greu de prins, Gemenii deranjeaza adesea tocmai prin lipsa reperelor fixe.
RAC
22 iunie - 22 iulie
 "O REZOLVAM NOI"

Racul fiind un diplomat, este dificil sa-ti dai seama cat de greu poate fi scos dintr-ale lui.

Nevoia de securitate ii determina aproape toate actiunile. Motivatia e de natura emotionala: ii trebuie parametri cunoscuti, verificati si siguri. Asa ajunge sa faca fixatii pentru traditii, amintiri sau obiecte vechi. Asa ia nastere obsesia pentru casa, familie si copii. Femeia-Rac, desi foarte romantica si sensibila, se aciuiaza adesea pe langa un barbat, doar pentru ca acesta ii poate asigura protectie si confort. Fiindca nu rareori partenerul respectiv e mai in varsta, este posibil ca la mijloc sa fie si o fixatie paterna. De fapt, barbat sau femeie, Racul face frecvent o fixatie pentru unul sau altul dintre parinti.
Racul are toane si schimbari de dispozitie si poate fi superstitios, sensibil la fazele Lunii, etc. Dar, fiindca este discret si abil, obsesiile lui sunt rareori suparatoare pentru cei din jur.
LEU
23 iulie - 22 august "NU-S FRUMOS?"

Leul are, intr-adevar, o mare fixatie: propria-i persoana. Dac-ar fi dupa el, chiar si Soarele ar trebui sa se invarta in jurul lui!
Obsedat sa placa, sa fie remarcat, admirat, apreciat sau laudat, Leul sufera de "obsesia scenei". De-aia se si comporta atat de teatral, de-acolo vin gesturile largi si dramatice, pozitiile si "pozele" lui studiate. Are nevoie de aplauze si de complimente, vrea pozitie sociala, renume, diplome si decoratii. In fond, Leii sunt niste oameni deosebiti, plini de vitalitate si resurse, optimisti, nobili, loiali si generosi. Nu le cade bine cand sunt tradati sau subapreciati si sunt foarte posesivi. Analizand lucrurile mai atent, iti dai seama ca in adancul lor sunt terorizati de gandul ratarii, singuratatii sau al lipsei de afectiune. Numai ca sunt atat de mandri, incat nu si-ar recunoaste niciodata temerile. Iar atunci pareaza.
Reactioneaza foarte prompt si violent cand sunt jigniti, inselati sau subapreciati.
FECIOARA
23 august –
22 septembrie
 "SA ANALIZAM"

La cate manii (mai mici sau mai mari) are, Fecioara s-ar mai putea numi si "zodia micilor maniaci".

Totul izvoraste din atributele semnului: spirit de observatie (care detecteaza chiar si cele mai marunte defecte), simtul amanuntului, puternice tendinte critice, gandire analitica, dragoste pentru ordine, punctualitate si curatenie, tentatia de a clasifica si cataloga. Toate astea sunt bune in munca, dar in relatii devin destul de enervante. Experta in despicatul firului in patru, Fecioara mai sufera de ceea ce am putea numi "obsesia perfectiunii", "fixatia restului" si "sindromul furnicii". Pe rand, ar veni cam asa: vrea ca totul sa fie perfect si iti scoate ochii pentru orice fleac, cat de mic. Apoi, econoama, tine socoteala pana la ultimul sfant. In plus, aduna mereu, colectioneaza, stocheaza.
Cu cat imbatraneste, cu atat devine mai tipicara si mai pisaloaga. I se iarta insa multe, fiindca e inteligenta, practica, harnica si devotata.


Cum e zodia asta?

Ce "PASARELE" are?

Cand face urat?
BALANTA
23 septembrie –
22 octombrie
"NU SUNT SIGUR..."

Balanta e un semn profund relational - pentru ea conteaza enorm sa fie placuta si acceptata de ceilalti.

Din acest motiv, chiar daca are fixatiile ei, e suficient de diplomata ca sa nu-i agaseze pe cei din jur cu ele. Totusi, se intampla adesea sa te nedumereasca prin nehotararea ei. La origine se afla "mania echitatii" - incearca intotdeauna sa analizeze diferitele aspecte ale unei situatii pentru a fi sigura ca face alegerea justa. Te mai poate sacai cu sintagme de genul "nu e drept", "pe de alta parte", sau "stiu ca ai dreptate, dar si el (ea)...". Uneori e cuprinsa de o ciudata manie a contradictiei, sustinand o opinie adversa, numai de dragul de a... echilibra balanta discutiei!
Maniile ei cele mai frecvente tin de nevoia de armonie: "face urat" daca-i e tulburata pacea interioara, daca ii strici ambianta sau daca o agresezi cu zgomote disonante, culori tipatoare ori cu manifestari de prost-gust.
SCORPION
23 octombrie –
 21 noiembrie
 "MA TEM DE TRADARE"
La capitolul obsesii si frustrari, Scorpionul detine suprematia. Este cel mai framantat si suspicios semn din zodiac.
Vesnic nemultumit, sufera de obsesia perfectiunii. E extrem de exigent, atat cu sine, cat si cu ceilalti. Investeste totul, dar vrea totul in schimb. Are insa un dispozitiv intern hi-fi pentru detectarea fisurilor, si reactioneaza intens la ele.
Vesnic in garda, se amorseaza instantaneu (chiar inainte de a aparea motivele reale, pe care parca le presimte) si ramane amorsat. E adevarat ca are mania secretelor, ii place sa manipuleze lumea, e gelos, usor paranoic, obsedat sexual, distructiv si autodistructiv. Dar are o personalitate fascinanta si plina de resurse, fiind capabil de performante uluitoare. Asa ca merita sa-l admiri si sa incerci sa-l intelegi, in ciuda "umbrelor" sale.
Daca i-ai gresit, nu te amagi crezand ca va uita. Nu uita niciodata si ti-o plateste cand ti-e lumea mai draga.
SAGETATOR
22 noiembrie –
 21 decembrie
 "CU MINE VORBESTI?"
Entuziast si optimist, Sagetatorul e un adaptabil care nu prea face fixatii.
Are, totusi, unele sensibilitati care pot duce la suparari si complicatii. Mai intai, e snob si oportunist - nu pierde nici o ocazie sa aminteasca de relatiile lui cu "lumea buna" si sta cu ochii roata dupa evenimentele mondene de pe urma carora ar putea profita. In fapt, este foarte conventional si pune mare pret pe ce spune lumea despre el. Sufera de "sindromul supraevaluarii", care ii poate strica planurile de "respectabilitate". Ii e greu sa-si recunoasca limitele si se baga in situatii care-i depasesc posibilitatile. De aici actiunile iresponsabile, promisiunile neonorate, incurcaturile financiare sau chiar legale. Fiind cel mai norocos din zodiac, pana la urma scapa cu bine din toate. Iar apropiatii il iarta, fiindca e vesel, simpatic si "baiat bun".
Daca-i spui ca e snob, se supara, pretinzand ca e doar modern si sociabil.
CAPRICORN
22 decembrie –
20 ianuarie
 " ASCULTA-MA PE MINE"

Introvertit, incapatanat si suspicios, Capricornul are multe complexe, dar le ascunde cu diplomatie.

Obsesia lui primordiala este aceea de a detine controlul. De-asta e mereu in garda si se straduieste continuu, incarcandu-se cu atatea responsabilitati. Toate actiunile lui au un scop. Iar scopul, oricare ar fi, e menit sa-i asigure controlul asupra oamenilor si situatiilor. Convins ca are mereu dreptate, se considera dator sa dea sfaturi si indrumari. Daca nu e ascultat, poate recurge la strategii subtile si chiar la manipulare pentru a te aduce acolo unde vrea. Mult-trambitata lui modestie e o baliverna - in realitate, Capricornul este extrem de ambitios si de orgolios. Totusi, alaturi de Scorpion, este una din "piesele de rezistenta" care misca lumea inainte si care merita atentie si consideratie.
Daca il jignesti sau ii strici planurile nu uita si nu iarta. Nu are simtul umorului si nu e maleabil.
VARSATOR
21 ianuarie –
19 februarie
 "ITI SPUN DREPT..."

Originalul" zodiacului, Varsatorul, e plin de contradictii si paradoxuri.

E un revolutionar cu ciudate tendinte tiranice, un liberal capabil de uimitoare idei fixe, un nonsalant cu surprinzatoare accese paranoice, un singuratic cu nevoi sociale foarte marcate. Este vizionar si utopic, altruist si egoist deopotriva. Cu toate ca nu ezita sa spuna exact ce gandeste, fara sa-i pese de consecinte, se intampla deseori sa faca tocmai pe dos fata de ceea ce le predica altora. Inzestrat cu multa vitalitate si cu o personalitate distincta, indiferent ca e tipul savantului distrat sau al razvratitului agitat, te surprinde cu cele mai neasteptate manifestari.
Independent si incapatanat, se enerveaza instantaneu cand e contrazis sau nu e lasat sa faca ce vrea. Din fericire, ii trece repede. Iar oamenii il iubesc, fiindca e prietenos, saritor, optimist si ii contamineaza cu entuziasmul lui uneori atat de copilaros
PESTI
20 februarie –
20 martie
 "DEPINDE..."

Enigmatici, evazivi, irationali si impredictibili, Pestii sunt cei mai derutanti produsi ai zodiacului.

"Functioneaza" numai pe baza de emotii, perceptii, impresii si intuitii. Majoritatea sunt atinsi de "sidromul relativitatii" (Einstein a fost Peste!). Ei stiu ca realitatea nu e niciodata una singura, ci ca are foarte multe fatete. Sunt maestri in "arta aburirii". Pentru unii alunecosi, pentru altii fascinanti, Pestii sunt plini de toane si de mici manii inofensive. Au fixurile lor legate de lumea misticului, fantasticului, superstitiei si magiei. Cu toate astea, sunt persoane maleabile, compasive si ingaduitoare, care mai degraba incearca sa-i inteleaga pe ceilalti, decat sa-i judece. Chiar daca sufera, sunt gata sa ierte si au o imensa capacitate de iubire si devotament.
Avand o viziune global-intuitiva a lucrurilor, se enerveaza sau se inchid in sine cand li se cer explicatii si argumente logice.




Cum se roaga fiecare zodie atunci cand se afla la ananghie?

Berbec: Oh, Doamne! Te rog frumos sa imi dai rabdare, caci am mare nevoie de ea. Si o vreau ACUM!
Taur: Doamne, te rog frumos ajuta-ma sa invat sa accept schimbarea in viata mea. Dar nu acum, mai lasa-ma sa mai astept un pic.
Gemeni: Doamne, am si eu o rugaminte. Am o mica intrebare pentru tine, daca ai timp. Cine esti? Ce exact esti? Unde te afli? Cati sunteti acolo, esti unul singur? Nu pot sa imi dau seama.
Rac: Doamne, pentru mine esti ca un tata. Vreau sa ma pot baza pe tine, sa imi dai siguranta, mai ales acum in momente grele cand mama este atat de departe de mine.
Leu: Tatal nostru al tuturor, cred ca esti mandru sa ai un fiu ca mine.
Fecioara: Doamne, fa lumea un loc mai bun si te rog mult nu repeta greseala de ultima data, ca uite ce-a iesit.
Balanta: Doamne, stiu ca ar trebui sa iau deciziile de una singura. Dar, pe de alta, parte, tu ce crezi ca ar trebui sa fac? Astept un sfat din partea ta, un semn, orice.
Scorpion: Doamne, ajuta-ma sa imi iert dusmanii, macar pe cei vechi de 10-15 ani, chiar daca nenorocitii nu merita.
Sagetator: Oh atotputernicule, atotstiutorule, atotiubitorule, omniprezentule, vesnicule Dumnezeu, te rog inca o data: ajuta-ma sa nu mai exagerez.
Capricorn: Doamne, voiam sa ma rog, dar am realizat ca trebuie sa imi dau seama singur care este solutia pentru problemele mele si sa ma descurc singur. Mersi oricum.
Varsator: Buna, Doamne. Unii spun ca esti barbat. Altii spun ca esti femeie. Eu spun ca fiecare dintre noi este Dumnezeul sau. Asa ca, de ce sa ne rugam? Hai sa petrecem mai bine!
Pesti: Dumnezeule atotputernic, in timp ce beau ultimii 50 ml de Whisky din paharul meu pentru a-mi ineca durerea si nefericire, fie ca starea mea de ebrietate sa fie pentru onoarea si gloria ta.

Scuzele zodiilor :

Berbec: Nu am facut eu asta. Am fost fortat sa fac asta. A fost doar un accident. Nu a fost nimic intentioanat. Fiecare dintre noi are dreptul sa faca ceea ce ii place.
Taur: Am mai facut asta de multe ori si nu am stiut ca este gresit. Credeam ca voi economisi niste bani prin asta. Nu mi-am dat seama. Aveam de gand sa repar totul cat de curand. Mi-era foame.
Gemeni: Poftim? Nu inteleg despre ce vorbesti.Cine, eu? Nu am crezut ca se va intampla asa. Nu eu, X a facut acest lucru. Haha, ce gluma buna, hai sa trecem peste discutia asta.
Rac: Am simtit ca trebuie sa fac acest lucru. Asa am simtit. E o traditie pe care a trebuit sa o urmez. Am fost obligat sa fac asta. Totul a inceput in copilarie.De fapt, mama m-a sfatuit sa fac asta.
Leu: Nu stiam ca ma vede cineva. Nu gandeam clar. Am anumite privilegii, ar trebui sa mi-se ierte acest lucru. As prefera sa uitam cu totii cele intamplate.
Fecioara: Contabilul mi-a spus ca totul este in ordine. Doctorul mi-a spus sa procedez asa. Nu stiam ce fac de fapt. Nu m-am putut abtine. Am gresit, nu se va mai repeta. Pot sa si semnez pentru asta.
Balanta: Am facut asta numai pentru ca si sotul meu/sotia mea o face. X m-a facut sa fac asta. Nu am putea ajunge cumva la un compromis? M-am luat dupa X,imi cer scuze. Sunt o victima a sistemului si a conjuncturii.
Scorpion: Asa ma simteam atunci. Nu m-am gandit ca voi fi prins. Nu am vrut sa o fac. Nimeni nu mai trebuie sa afle acest lucru. Credeam ca sunt pe moarte. Nu stiam ce naiba fac.
Sagetator: Trebuia sa fac asta, altfel eram dat in judecata. Avocatul mi-a spus ca totul este in regula. Ce mare lucru? Guvernul este de vina. Este un lucru rasist (sexist sau o decizie politica gresita).
Capricorn: Nu este ceva serios. Eu doar am urmat ordinele. Totul s-a intamplat atat de repede. Slujba mea este de vina. Chiar! Aveam nevoie de bani.
Varsator: Toti ceilalti faceau acelasi lucru. Era cel mai interesant lucru de facut. Ma plictiseam rau de tot. Si ce e cu asta? Ce vei face in acest sens? Cui ii pasa de lucrurile astea stupide pana la urma?
Pesti: Am fost influentat. Dumnezeu mi-a spus sa fac asa. Eu doar am indeplinit dorinta Domnului. Credeam ca ma pot opri pana sa pierd controlul. Nu mi-am dat seama cat de tarziu se facuse.

Daca fiecare zodie ar purta pe spate un semn de circulatie, care ar fi acesta?

Berbec - Oprirea si stationarea interzise.
Taur - Drum ingustat. Depasirea interzisa.
Gemeni - Punct de informare turistica.
Rac - Puneti-va centura de siguranta
Leu - Drum cu prioritate.
Fecioara - Intoarcerea interzisa!
Balanta - Intersectie nesemaforizata.
Scorpion - Atentie! Succesiune de curbe deosebit de periculoase.
Sagetator - Sfarsitul tuturor restrictiilor.
Capricorn - Limitare de viteza.
Varsator - Parcare cu plata. Timp limitat 1 h.
Pesti - Drum alunecos si cu denivelari.

De cati ...este nevoie ca sa schimbi un bec?

Berbeci. Nu te mai intreba, deja l-au schimbat!
Taurii. Se gandesc intotdeauna la toate, asa ca folosesc becuri care nu trebuiesc schimbate.
Gemeni. Este nevoie de cel putin doi care sa scoata din functiune vechiul bec, doi care sa cumpere unul nou, doi care sa scrie o carte despre asta si inca doi care sa discute intr-un show sau pe un forum despre bec.
Raci. Mama lor il va schimba pentru ei. Iar daca ea nu este prin preajma, atunci vor aprinde o lumanare. Dumnezeu este intotdeauna alaturi de ei.
Lei. De nici unul. Echipa de profesionisti pe care o au mereu in preajma il va schimba pentru ei.
Fecioare. De obicei una este de ajuns. Oricum, va curata priza in prealabil, va citi informatiile destinate utilizatorului si garantiile becului.
Balante. Pai, de cel putin doua pentru a cumpara becul si de alte cateva pentru a cumpara accesoriile necesare pentru schimbarea becului si poate alte cateva pentru a duce becul inapoi daca este defect.
Scorpioni. Pentru Scorpioni becul nu se schimba. El se transforma. Doar apasa pe un buton si activezi alt bec. Dar de ce intrebi? Esti de la o agentie de asigurari?
Sagetatori. Ei nu schimba becuri, dar te pot invata pe tine cum sa faci acest lucru.
Capricorni. Capricornul este ocupat momentan. Secretara va va raspunde mai tarziu.
Varsatori. Varsatorii nu trebuie sa schimbe becuri. Pot inventa unele mai bune.
Pesti. O Doamne, nu stiu. Dar becul se va schimba singur, daca asta este dorinta Domnului.